HUMAN BRAND
Filosofia Human Brand
Pentru mine, Human Brand înseamnă să pui în centru omul din spatele profesionistului și omul căruia i te adresezi, înainte de orice strategie, format sau trend. Un brand autentic nu se construiește din trucuri de marketing, ci din alinierea dintre cine ești, cum lucrezi, ce valori ai și felul în care oamenii te percep când intră în contact cu tine, fie că îți citesc o postare, îți urmăresc un clip sau îți trec pragul cabinetului.
Human Brand înseamnă să păstrezi viu „umanul care nu poate fi copiat”: felul tău de a privi lumea, modul în care îți tratezi clienții, ce nu e negociabil pentru tine, felul în care îți asumi munca ta și impactul ei. Nu te „construiesc” ca să fii altcineva în online, ci te ajut să îți clarifici cine ești tu ca om și ca profesionist, iar apoi să comunici asta într-un fel care se simte congruent și pentru tine, și pentru cei care au nevoie de tine.
Din perspectiva neuroștiinței aplicate, știu că oamenii nu reacționează doar la mesaje „bune”, ci la modul în care se simt în prezența celui care comunică.
De aceea, în Human Brand lucrăm pe ambele planuri: pe mindset – frici, convingeri, voce interioară – și pe comunicare – mesaje, poziționare, prezență – astfel încât brandul tău să nu fie doar vizibil, ci să fie de încredere. Nu urmărim doar să „arăți bine”, ci să fii recunoscut(ă) ca un reper: un om pe care te poți baza, nu doar un nume care apare des în feed.
„Când ești tu, atragi oamenii potriviți.”
